FlorideLux deschide cu 45.000 de euro prima franciză offline, în Brașov

FlorideLux deschide cu 45.000 de euro prima franciză offline, în Brașov
Publicat: 05/12/2013, 14:28
Actualizat: 28/03/2019, 06:12

Până acum au fost investiți 30.000 de euro, atât în amenajări, cât și în produse, iar reprezentanții florăriei estimează că investiția se va amortiza în cel de-al doilea an de activitate.

FlorideLux aduce un nou concept pe piața florăriilor din Brașov, acela de flowers and gifts shop, un loc unde pot fi găsite, pe lângă florile clasice, aranjamente florale și o gamă variată de cadouri pentru diverse ocazii, cuvântul cheie pentru a defini aceste produse fiind calitatea.

„Am ales Brașovul pentru deschiderea primei francize offline deoarece este un oraș dezvoltat, are o rată mică a șomajului și un venit mare pe cap de locuitor, iar dezvoltarea turismului și clienții pe care îi avem deja în zonă ne dau încredere că este o zonă cu un potențial foarte mare”, a declarat Marius Dosinescu, CEO și fondator al florăriilor FlorideLux.

Mai mult, cererile de francizare din județul Brașov au fost mai mari decât în cazul altor județe, ceea ce a dovedit un apetit ridicat al brașovenilor pentru investițiile în industrii creative și, automat, un potențial mare de dezvoltare al pieței. Nu în ultimul rând, FlorideLux a ales să deschidă prima franciză offline în acest oraș datorită echipei care deține florăria, formată din două tinere antreprenoare locale.

Un parteneriat ce are la bază o viziune antreprenorială și o mare pasiune pentru flori

Cele două partenere care dețin prima florărie offline francizată de FlorideLux se numesc Adriana Zeck și Andreea Plăiașu și sunt prietene de peste opt ani, însă abia de curând au decis să se lanseze împreună în afaceri. Ambele și-au dorit dintotdeauna să aibă propria afacere, astfel că au renunțat la carierele din domeniul IT, respectiv financiar și au ales această industrie datorită pasiunii pentru flori și dorinței de a se alinia standardelor de calitate ale FlorideLux și de a lua parte la proiectul de dezvoltare a grupului.

„Suntem firi diferite, cu reacții și abordări de multe ori diametral opuse, însă nu credem că acest lucru reprezintă o amenințare pentru parteneriatul nostru, ci din contră, această complementaritate ne va ajuta să creștem în această industrie, să devenim un model pentru această profesie și peste 10 ani să muncim cu aceeași pasiune și dăruire”, a spus Adriana Zeck.

Motivul pentru care au ales ca florăria să devină franciză FlorideLux constă în profesionalismul și pasiunea pentru flori a echipei care stă în spatele acestui brand. „Ne considerăm o florărie «altfel», un boutique cochet și primitor, în care clientul este prietenul nostru pe care îl ajutăm să aleagă cadoul perfect pentru ocaziile speciale. Suntem o echipă puternică, care dorește să se dezvolte sub umbrela FlorideLux. Cu toate acestea, FlorideLux Brașov va avea particularități locale, cu accente date de propria noastră personalitate”, a adăugat Andreea Plăiașu.

Mai mult, FlorideLux Brașov are drept de francizare pe întreg județul, iar toate comenzile din zonă le revin lor pe perioada desfășurării contractului de franciză. De asemenea, printre avantajele de care se bucură florăria în urma francizării se numără dreptul de utilizare a celui mai puternic brand de floristică din România și a tuturor fotografiilor deținute de FlorideLux, utilizarea de echipamente profesionale și cataloage profesionale de evenimente, precum și serviciile de consultanță de marketing în domeniul floristicii și asistență profesională pentru crearea planului de afaceri și de dezvoltare regională. În plus, angajații FlorideLux Brașov au posibilitatea de a urma training-uri avansate de floristică și design floral.

50 de francize în următorii doi ani

Rețeaua florăriilor FlorideLux plănuiește ca până la finalul anului 2015 să deschidă 50 de francize, inclusiv în afara țării. Orașele vizate pentru francizare sunt cele care au o dinamică a dezvoltării foarte bună, spre exemplu Sibiu sau Cluj-Napoca, unde deja există contracte de rezervare semnate.

„Preconizăm că franciza din Brașov va contribui cu aproximativ 3% la cifra de afaceri a grupului pe care o vizăm anul viitor. Trebuie să menționez că francizatul nu este obligat să achiziționeze toată marfa prin intermediul nostru, astfel încât această flexibilitate ne aduce un procent mai mic în totalul business-ului, însă în momentul atingerii unui număr minim de 10 francize vom putea observa un aport mai mare al acestora în cifra de afaceri”, a încheiat Marius Dosinescu.

FlorideLux Petale de Viață este prima florărie francizată de FlorideLux în România, conceptul de flowers and gifts shop fiind încă nou pe piața din Brașov. Florăria beneficiază de o ambianță plăcută, o echipă de profesioniști, precum și de prețuri excelente la flori, buchete, aranjamente florale, plante și cadouri. Comenzile pot fi realizate atât online, cât și offline, în florăria din Strada Zizinului nr. 3, iar livrarea se poate face oriunde în țară.

Florăriile FlorideLux, cu o experiență de peste 10 ani pe piața din România, oferă produse și servicii de calitate pentru: buchete și aranjamente florale, coșuri cadou, aranjament flori funerare, cadouri business, concepte florale de anvergură, design profesional pentru Crăciun și alte evenimente importante, cu livrare oriunde în România. Din iulie 2013, grupul FlorideLux s-a extins la nivel global, prin afilierea la 1800Flowers.com și alăturarea la cea mai mare rețea de florării din lume, Bloomnet, lucru ce permite și livrarea rapidă de buchete oriunde în lume.

FlorideLux deține certificare ISO 9001, operând la înalte standarde de profesionalism și seriozitate. Website-urile care fac parte din rețeaua florăriilor FlorideLux sunt: www.floridelux.ro, www.cosuridelux.ro, www.brazidecraciun.ro, www.coroane.ro, www.deluxeflowershop.com, www.gradinidelux.ro, www.decoratiunidecraciun.ro, www.braziartificiali.ro, www.braziinghiveci.ro, www.petaledeviata.ro.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Viktor Orban le spune opozanților să se mute în România. „Când vă întoarceți, putem vorbi”....
Ce a pățit Marian Godina în timpul unei percheziții. Ce obiect a găsit pe noptiera...
Cum e ca socru Ion Țiriac! Sorana Cîrstea, iubita fiului său, a dezvăluit latura mai...
Unde se termină viața și unde începe moartea. Ce a descoperit un medic care a...
Elodia trăiește?! Mama lui Cristian Cioacă șochează! Unde ar fi nora ei, de fapt?!
Când vom ști cine a câștigat alegerile prezidențiale din SUA
Buni de plată, fără armată și cu rusa limbă oficială de stat. Cum arată „planul...
Gigi Becali și-a băgat ginerele în anchetă după dezvăluirile din CANCAN! Milionarul i-a întocmit rechizitoriul...
Dieta STRICTĂ pe care o respectă Maia Sandu. Ce mănâncă zilnic președinta Republicii Moldova, pentru...
Locul unde au fost înregistrate -10 grade astăzi. România, lovită de un val de aer...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Un nou cutremur în această dimineață în Grecia! Ce magnitudine a avut seismul
Accident teribil pe DN15! Vedeta a murit pe loc
Noul SUV Suzuki Vitara este interensat... DETALIUL care ar putea bloca vânzările
Document: ce dimensiuni trebuie să aibă o groapă comună la ruşi
A fost găsită ARCA lui NOE? Indiciul găsit pe o monedă din secolul III
Veste tristă despre Irinel Columbeanu. Medicul a fost chemat de urgență la azil
Gafa făcută de Ștefan Bănică Jr. Fiul său l-a taxat
Maria Popovici a devăluit ce i-a revenit în urma partajului: „Farfuriile sunt la mine toate...”
Cine sunt cele patru victime decedate în accidentul de pe DN15. Cele două familii erau...
Gabriela Cristea, reacție dură pe rețelele de socializare. “Voi știți cât muncesc eu sau cât...
VIDEO Adda, despre cum să răzbaţi în industria muzicală: "Asumaţi-vă hate, asumaţi-vă respingere, asumaţi-vă uşi...
BANCUL ZILEI. Bulişor: – Mami, de ce îți pui atâta fard pe față?
Educația, ocupația și averea influențează riscul de deteriorare cognitivă